Încercați să vă aduceți aminte ce făceați voi când erați copii! Erați mici îngerași? Cu siguranță nu, poate doar nu vă aduceți aminte toate năzbâtiile, dar știți cum îi vorba aia , nu ai să vezi niciodată copii cuminți și babe frumoase.  Nu știu dacă sunt în măsură să dau un sfat părinților deoarece nu sunt părinte, dar am fost și eu cândva copil și am văzut cum unele decizii luate de părinți m-au influențat în bine, iar altele în rău. Lăsați copiii să-și trăiască copilăria, lăsați-i să fie curioși și să încerce lucruri noi, lăsați-i să facă greșeli și abia apoi explicați-le ce au greșit.  Această abordare  în copilărie, poate da naștere la o pasiune a unei meserii, iar dacă vor fi susținuți, își vor găsi singuri drumul spre o  carieră de succes și vă vor face să fiți mândrii de ei.

Eu de când am fost un țânc, am avut această curiozitate de a găti, de mic copil am ars tigăi, mi-am tăiat degetele, am aruncat preparate necomestibile. La un moment dat in viață, am ales sa iau o decizie , care mi-a schimbat total viața în bine. Încă nu pot spune ca am foarte mulți ani de meserie si nu mă pot lăuda că le știu pe toate in bucătărie, dar satisfacțiile sunt uriașe pentru că fac ceea ce-mi place, munca mea îmi este apreciată de familie, de prieteni si de voi cei care îmi urmăriți activitățile.
Aș putea povesti până v-aș plictisi despre întâmplările mele din copilărie, dar nu vreau asta, așa că mă rezum doar la o mică poveste din bucătăria copilăriei mele.

⦁ “Nu omiteți ingredientele și respectați cu strictețe rețeta, altfel puteți avea un preparat eșuat!”

Era vară, vacanța abia începuse, toți copiii erau afară la joacă, doar eu eram in casă. Trist pentru un copil de 10 ani ați putea spune, doar că eu de fapt eram in al noualea cer, mă pregăteam să învăț să fac primii mei biscuiți de casă. Bineînțeles că nu aveam de unde sa știu cum se fac decât dacă mă uitam într-o carte de bucate, doar că, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Începusem sa cântăresc ingredientele, să-mi pregătesc ustensilele și să preîncălzesc cuptorul, când la un moment dat am observat că-mi lipsește un ingredient cheie. Asta mi-am dat seama abia pe urmă cât de important era, praful de copt, căci despre el este vorba. Am continuat sa pregătesc biscuiții și fără praful de copt, neștiind că poate fi chiar atât de important. Bineînteles că mi-au ieșit biscuiții tari ca piatra. Tatăl meu întotdeauna curios ce ispravă am mai făcut, îmi cere un biscuite sa vadă cum a ieșit. Mai că și-a rupt dinții în el, dar el părinte bun cum era și care mă susținea tot timpul, mi-a cerut un pahar cu lapte , a înmuiat biscuitele în el și apoi a spus că a fost cel mai bun biscuite mâncat vreodată. Evident că la experimentul următor m-a sfătuit să fiu mai organizat pentru a reuși ceva de excepție, iar mama m-a sfătuit să urmez cu exactitate rețeta și să nu omit nici un ingredient dacă vreau să iasă întotdeauna la fel.

Voi ce puteți să-mi spuneți despre bucătăria copilăriei voastre?