Ce viață frumoasă și ușoară au bucătarii! Ce poate fi așa greu să gătești? O aud de la multe persoane care nu cunosc acest domeniu. Da, este frumoasă această meserie și poate fi practicată și ușor, asta dacă ai cu cine și cu ce. Din fericire oameni dornici și pasionați sunt doar că tot mai mulți aleg calea restaurantelor de peste graniță. Sincer, la un moment dat mă gândeam și eu la asta, eu care niciodată nu mi-am dorit să plec din țară deoarece eram ferm convins că se poate face treabă și la noi. Cum poți să ceri unui angajat să-și dea interesul pentru firmă, când tu nici măcar nu ești dispus să-i treci pe cartea de muncă orele și salariul cât de cât real? Cum vrei să-ți gătească într-un mod foarte bun și repede, când tu nu-i creezi condiții de lucru optime sau cât mai apropiat de ce este nevoie într-o bucătărie? Cu ce se alege un bucătar când iese la pensie? Cu probleme de sănătate care nici măcar nu și le poate trata deoarece se alege cu o pensie de nimic. Eu înțeleg că este greu să deschizi și să întreții un restaurant în România, dar dacă nu ai posibilități și disponibilitate să faci lucrurile așa cum trebuie, mai bine fă altceva.

Asta gândeam până de curând, dar am avut marea surpriză să încep să văd cum lucrurile încep să se schimbe ușor ușor și sunt ferm convins că cel care va face lucrurile într-un mod cât mai corect , va fi din ce în ce mai puternic, deoarece va atrage personalul cel mai bun, cu un devotament net ridicat.

Acești oameni care încearcă să facă lucrurile într-un mod normal societății,  merită toată admirația angajaților și susținerea lor!