Da, ați citit bine, vreau să lucrez în România, nu vreau să lucrez în străinătate. Am fost întrebat de foarte multe persoane de ce nu plec să lucrez în străinătate încât nu m-am putut abține să nu scriu despre asta. Aud de la mulți că în străinătate sunt salarii mai mari, condiții mai bune, alte mentalități. Trebuie să recunosc că am fost și eu tentat să plec, dar m-am răzgândit.

Mă bucur pentru cei care lucrează în astfel de locuri, dar mă întristez pentru cei din țară care nu au norocul de așa ceva.

Nu pot să zic că sunt un mare patriot deoarece nu lupt suficient pentru această țară, dar încerc să-mi fac datoria în spațiul meseriei mele. În fiecare zi lupt cu mentalități care ne dezbină pe toți ca și concetățeni, cu gândiri care ne deteriorează caracterele bune, cu oameni care seacă locațiile de resurse. Întotdeauna am încercat să adun în jurul meu oameni cu coloană vertebrală, oameni care nu cedează tentației și vin la lucru nu doar pentru salariu ci și pentru un colectiv demn de această meserie. Unii dintre noi, suntem la locul de muncă mai mult decât acasă. De ce să nu încercăm să formăm legături astfel încât să-ți dorești să vii la serviciu?

Avem un sistem defect? Mai mult ca sigur, dar asta nu înseamnă că trebuie să-l omorâm de tot. Trebuie doar să nu cedăm, altfel, sincer nici nu vreau să mă gândesc ce se va ajunge cu domeniile noastre și implicit cu țara noastră.

Toți cei care rămân în țară și încearcă să lase ceva bun în urmă și cei care pleacă din țară, dar se intorc cu mentalități noi, au tot respectul meu.